Calcule cu suflet (I)

Nu face parte din vreun ordin religios, dar misiunea ei este să îndrume oamenii generoși către o cauză nobilă : Mădălina Marcu este printre (foarte) puținii consilieri de filantropie de la noi.

madalina

Au fost odată niște oameni care voiau o fântână. Era în secolul XXI, iar la câțiva kilometri depărtare, alți oameni comandau mâncare de pe telefoane mobile. Dar ei nu aveau apă și nici drumuri, iar pe primărie nu se puteau baza, așa că au început să le sape singuri cu sfredelurile oferite de o asociație. Oamenii erau rudari (meșteri țigani, de obicei, care lucrează în lemn), iar Mădălina colabora cu acea asociație. “Nimeni nu credea în ei, dar întâmplarea asta mie mi-a dat multă încredere în oameni și în schimbare.” Este povestea cu care începem discuția despre ceva abstract, și totuși foarte concret –consilierea în filantropie.

Când a aflat acum zece ani că există cursuri pentru cei care strâng bani pentru o cauză (fundraising), Mădălinei i s-a părut genial și le-a urmat. Apoi a aflat de cursuri pentru consultanță în filantropie și le-a urmat și pe acelea, iar de 9 ani le pune în practică în cadrul Asociației pentru Relații Comunitare. Jobul său îmbină într-un fel psihologia cu o abordare de business –de ambele e nevoie atunci când vrei să ajuți cu adevărat, cu certitudinea unui rezultat. Lucrează cu oameni cu un anumit surplus financiar (nu neapărat bogați) și cu ONG-urile, îmbinând nevoile unora cu ale celorlalți. Pentru că nu doar ONG-urile au nevoi- există și nevoia de a dărui, am aflat de la ea.

Ideea este să nu împrăștii resursele”

Mădălina crede că prin filantropie poți produce schimbare socială, cu condiția să o faci cu cap. Și aici intervine consilierul în filantropie. „Indiferent cât ai de dat, ideea este să nu împrăștii resursele –dacă dai 5 lei în zece locuri diferite, impactul va fi diminuat față de o donație de 50 lei pentru o singură cauză”, explică ea. În plus, donatorul care e consiliat va primi și un raport despre ce s-a întâmplat cu banii și mai primește astfel ceva în plus – speranța că lucrurile se pot schimba. Dar ce este, de fapt, consilierea în filantropie? O conversație cu acei oameni interesați să ofere resurse, o serie de calcule din inimă, făcute cu cap. Mădălina încearcă să afle împreună cu cel consiliat care ar fi acea cauză aproape de sufletul acestuia -și sunt destule disponibile. Dar este atentă și la nevoia donatorului, care este la fel de importantă ca a celui ajutat: oamenii au nevoie de ceva mai mult decât un mulțumesc –o scrisoare, vești pe termen lung, follow up. Pentru că„nu întotdeauna nevoia celui care cere e cea care te determină să dai, e mai degrabă o întâlnire între nevoia ta și nevoia celuilalt”, spune ea.generosity

Conversația cu un consilier trece prin motivațiile din copilărie, oamenii care te-au inspirat, cum ți-ai construit cariera și averea, cărțile care te-au modelat. Apoi consilierul formulează o frază numită teoria schimbării, pe sistemul „dacă …atunci…”. Dacă ai ajuta copii din satul Y cu 10 burse de la început până la terminarea liceului, există șansa ca ei să fie funcționali pe termen lung. Și atunci explici cum se poate verifica acest lucru –păstrând legătura cu ei, cu profesorii și părinții până la terminarea liceului. “Condiția succesului aici este ca totul să fie monitorizabil”, adaugă Mădălina.

Sunt persoane care nu se pot implica până la capăt, pentru că probabil este o încărcătură emoțională foarte mare

Dacă cel care donează își dă seama că nu vrea să aștepte 4 ani pentru a vedea rezultatele, atunci se caută altă cauză. Tot procesul presupune vizitarea unor organizații, implicare activă -donatorul trebuie să pună întrebări pentru a afla mai multe despre cei vizați, unde și de ce e nevoie de bani, ce se va face cu ei. El este implicat ( deși consilierul ar putea face documentarea în locul lui), pentru că important este procesul.

Inevitabil, la un moment dat conversația pare să devină mai mult despre donator decât despre cel care are nevoia să fie ajutat, îi sugerez Mădălinei. Puțin ca la psiholog. “Cel mai greu îmi e când lucrurile țin de consiliere psihologică mai mult, pentru că eu nu vreau să intru în astfel de procese. Sunt cazuri care provoacă multă emoție unora, poate prea multă. Dilema mea atunci este în ce sens să îndrum o persoană care plânge mereu când vorbește despre asta, de pildă. Fie rămâne în poveste și să găsim o soluție împreună, fie o aduc în altă zonă”.

Sincope se mai pot întâmpla și când persoana nu se implică până la capăt. Teoria spune că cel care vrea să ajute o comunitate trebuie să o viziteze. Dar „sunt persoane care nu se pot implica până la capăt, pentru că probabil este o încărcătură emoțională foarte mare, nu se pot expune la nivelul de sărăcie de acolo și nu  poți forța pe nimeni. Adevărul este că ai vedea sărăcia, dar ai vedea și cât pot fi de fericiți unii copii, în ciuda sărăciei”, e concluzia Mădălinei.

Copyright © jobulmeu.com. Este interzisă reproducerea și/sau copierea, parțială sau integrală a oricărui articol sau fotografie fără acordul autorului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s